Asociaţia Forum IT

Academia de vară Forum IT 2012

Tabăra

Academia de vară Forum IT urmăreşte promovarea accesului la informaţie prin intermediul informaticii, precum şi:

  • promovarea şi folosirea standardelor internaţionale şi a celor mai bune practici în comunicare, informare şi informatică;
  • oportunitatea utilizării timpului liber din vacanţă pentru activităţi de educaţie nonformală;
  • stimularea creativităţii tehnico-ştiinţifice pe baza modelelor şi a studiilor de caz prezentate de experţii din industria IT;
  • dezvoltarea spiritului de asociativitate în vederea creării unei reţele naţionale de informare asupra tendinţelor şi oportunităţilor din educaţie şi de pe piaţa muncii;
  • aprofundarea cunoştinţelor de software, hardware, reţelistică, securitate, gaming etc.;
  • angrenarea în lupta contra criminalităţii informatice;
  • popularizarea accesului nediscriminatoriu la noile tehnologii informatice şi la conţinutul educaţional inovativ pentru toţi tinerii din România.

Sub sloganul "IT la iarbă verde", peste 150 de elevi, liceeni, studenţi, profesori, absolvenţi în sfera IT&C, dar şi pasionaţi de informatică au anual şansa să întâlnească experţi din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, reprezentând instituţii de educaţie prestigioase şi companii de renume, din ţară şi din străinătate.

Tabăra vine în întâmpinarea atât a dorinţei fireşti a tinerilor de a cunoaşte îndeaproape mediul în care îşi vor dezvolta cariera, cât şi spre interesul crescând al companiilor din IT&C de a-i identifica pe cei mai pregătiţi tineri din domeniu.

Vizitaţi pagina de internet a Academiei de vară Forum IT.

Noutăţi

Concursul ediţiei din 7 iulie

Câştigaţi un tricou Ghost Recon şi o licenţă Ghost Recon Future Soldier răspunzând la întrebarea lui Mike Stegaru. Până pe 14 iulie, ora 17:30, transmiteţi-ne prin pagina de contact răspunsul la întrebarea: "Care este modelul de laptop de gaming lansat recent de ASUS?" Urmăriţi emisiunea de sâmbătă pentru selecţia câştigătorului cu ajutorul saitului random.org. ;)

13 iulie 2012