Asociaţia Forum IT

Academia de vară Forum IT 2012

Emisiunea

Forum IT s-a născut în 2003, pe fondul necesităţii unei emisiuni de IT de tip dezbatere, bazată pe analiza situaţiei IT-ului autohton şi internaţional, în care să fie scoase în evidenţă oportunităţile pe care le au tinerii dar şi micile afaceri, şi să fie prezentate mai pe îndelete produsele şi tehnologiile care ne sunt la îndemână. Având un public ţintă larg, emisiunea a fost gândită în aşa fel încât să fie accesibilă pentru începători, dar nu plictisitoare pentru cei avansaţi - un conglomerat de informaţii IT într-o oră de emisie în care fiecare categorie de spectatori să îşi regăsească subiectele de interes. Emisiunea a lipsit de pe micile ecrane câţiva ani, pe durata cărora echipa Forum IT şi-a concentrat efortul pe promovarea IT-ului "la iarbă verde", printr-o tabără naţională de informatică.

IT-ul din România este concentrat şi în prezent pe producţia externă de tehnologie, astfel că emisiunea Forum IT va pune accentul pe nevoia de adaptare a educaţiei de specialitate din România, pe promovarea tinerilor şi a producătorilor români de IT şi pe angrenarea liderilor de tehnologie (ASUS, Intel, Microsoft şi alţii) în creionarea etapelor necesare formării de specialişti adaptaţi cerinţelor actuale şi perspectivelor IT-ului din România.

Episodul pilot al noului sezon Forum IT, difuzat la TvH 2.0, a debutat pe 25 februarie şi l-a avut ca invitat pe domnul Liviu Marica, PR & Marketing Manager ASUS România. Emisiunea va fi prezentă în curând în arhiva online, alături de viitoarele producţii tv Forum IT.

Concursul ediţiei din 28 aprilie

Premiu: Darksiders
Întrebarea: "Care este numele celei mai noi generaţii de procesoare Intel?"
Câştigător: Dragos Iulian Bostina

Nr. Crt. Nume Intrare în concurs
2 Tiberiu
Care este numele celei mai noi generații de procesoare Intel? Third-Generation Core (Ivy Bridge).
05.05.2012, 15:58
1 Dragos Iulian Bostina
Numele noii generatii de procesoare Intel este Ivy Bridge
05.05.2012, 09:16

Concursul ediţiei din 31 martie

Premiu: MX vs. ATV Reflex
Întrebarea: "La ce disciplină era olimpică tânăra care a fost în prima parte a emisiunii?"
Câştigător: Ene Andreea Bianca

Nr. Crt. Nume Intrare în concurs
4 Stoica Nicusor
Domnisoara din prima parte a emisiunii este olimpica internationala pe domeniul Astrofizica.
02.04.2012, 15:30
3 Dobrisor Nicu Gabriel
Întrebarea: "La ce disciplină era olimpică tânăra care a fost în prima parte a emisiunii?" Raspunsul: Astro-fizica
01.04.2012, 22:06
2 Simion Dragos-Stefan
Raspunsul la intrebarea pentru concursul din data de 31.03.2012 este: Astrofizica.
01.04.2012, 12:35
1 Ene Andreea Bianca
Eleva care a participat la emisiunea din 31.03.2012 este olimpica la Astrofizica.
31.03.2012, 19:29

Concursul ediţiei din 24 martie

Premiu: Darksiders
Întrebarea: "Câte exemplare PlayStation Vita s-au vândut până în acest moment?"
Câştigător: Dobrisor Nicu Gabriel

Nr. Crt. Nume Intrare în concurs
11 Marius GOIA
raspunsul pentru editia din 24.03: peste 1.200.000
30.03.2012, 22:03
10 Alexandru GRECU
raspunsul la intrebarea din 24 martie: peste 1.200.000 de exemplare
30.03.2012, 19:34
9 Constantin Alexandru Bogdan
raspuns: peste 1.200.000 de exemplare
30.03.2012, 13:37
8 Mihaela OPREA
1,2 milioane
30.03.2012, 11:41
7 closca alexandru
1.200.000
29.03.2012, 23:12
6 Stoica Nicusor
1.200.000
29.03.2012, 20:28
5 Dobrisor Nicu Gabriel
Raspunsul la intrebarea "Câte exemplare PlayStation Vita s-au vândut până în acest moment?" este: peste 1.2 milioane de exemplare
29.03.2012, 20:13
4 Gabriel Marian
Până în acest moment s-au vândut peste 1.2 milione de exemplare PlayStation Vita.
29.03.2012, 19:22
3 MARGARAS MADALIN
exemplarele PlayStation Vita vindute pina in acest moment sunt de 1.200.000
27.03.2012, 15:18
2 Simion Dragos
Raspunsul la intrebarea editiei din 24.03 este: 1.200.000 de exemplare PlayStation Vita vandute pana acum.
25.03.2012, 13:25
1 CALISTRU GEORGEL LAURENTIU
Buna seara! Pentru concurs din cadrum emisiunii din data de 24 martie 2012.. Raspuns la intrebare: Sony Play Station Vita sau vindut circa 1.200.000 bucati.
24.03.2012, 20:44

Concursul ediţiei din 17 martie

Premiu: Metro 2033
Întrebarea: "Care este oraşul din România cu cel mai mare succes la Imagine Cup?"
Câştigător: Cozmin Velciu

Nr. Crt. Nume Intrare în concurs
4 Gabriel Marian
Oraşul din România cu cel mai mare succes la Imagine Cup este Cluj-Napoca.
22.03.2012, 11:40
3 MARGARAS MADALIN
raspunsul meu este orasul CLUJ-NAPOCA
20.03.2012, 22:04
2 Cozmin Velciu
"Care este oraşul din România cu cel mai mare succes la Imagine Cup?" Raspuns: Cluj
20.03.2012, 14:01
1 Razvan Marian Agache
"Concursul ediţiei din 17 martie" Buna ziua, raspunsul la intrebarea "Care este oraşul din România cu cel mai mare succes la Imagine Cup?" este Iasi. Va multumesc, Razvan
20.03.2012, 10:19

Concursul ediţiei din 10 martie

Premiu: Deus Ex: Human Revolution
Întrebarea: "Din ce oraş canadian este compania producătoare a jocului Deus Ex: Human Revolution?"
Câştigător: Bota Tiberiu

Nr. Crt. Nume Intrare în concurs
6 Vlad Ionescu
Concursul ediției din 10 martie Raspuns: Montreal
17.03.2012, 02:35
5 KLEIN DANIEL
Montreal
17.03.2012, 01:18
4 Cosmin
Compania care a dezvoltat jocul Deus Ex este din orasul Montreal
16.03.2012, 16:29
3 Negoita Mihai
Producatorul jocului isi are sediul in Montreal, Canada.
14.03.2012, 23:53
2 Nelu Tiurean
MONTREAL
11.03.2012, 13:23
1 Bota Tiberiu
Raspunsul pentru intrebarea despre Deus Ex: Human Revolution este: Montreal, Canada.
10.03.2012, 19:35

Noutăţi

Concursul ediţiei din 7 iulie

Câştigaţi un tricou Ghost Recon şi o licenţă Ghost Recon Future Soldier răspunzând la întrebarea lui Mike Stegaru. Până pe 14 iulie, ora 17:30, transmiteţi-ne prin pagina de contact răspunsul la întrebarea: "Care este modelul de laptop de gaming lansat recent de ASUS?" Urmăriţi emisiunea de sâmbătă pentru selecţia câştigătorului cu ajutorul saitului random.org. ;)

13 iulie 2012